Confidenţialitate

Ministrul Economiei, despre reluarea producției la Hexi Pharma: Trebuie să ne asigurăm că avem materia primă

Rechiziționarea companiei Hexi Pharma întârzie.

La momentul actual, autoritățile nu au certitudinea că pot face rost de toate substanțele necesare pentru reluarea producției de dezinfectanți.

“Referitor la Hexi Pharma, trebuie să ne asigurăm că, în momentul când rechiziționăm compania, avem și de unde cumpăra materia primă, care nu înseamnă doar alcool denaturat. Trebuie să fim siguri că, în momentul în care o rechiziționăm, o și pornim. Suntem în continuare în evaluare și, în momentul în care avem toată rețeta pregătită, fiți siguri că vom acționa!”, spune ministrul Economiei la Europa FM.

“O vom operaționaliza printr-o companie a statului român”, a adăugat acesta.

Potrivit lui Virgil Popescu, companiile Farmec și Gerocossen vor începe producția de biocide. Institutul Cantacuzino a fost autorizat să acrediteze acest produse.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Hexi Pharma s-a închis în urma unui imens scandal. O anchetă jurnalistică a dezvăluit că dezinfectanții produși și distribuiți în spitale aveau concentrații mult diluate.

Neregulile au ieșit la iveală după tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, izbucnit în seara zilei de 7 noiembrie 2015, au murit 64 de tineri. Mulți dintre cei arși în incinta cuprinsă de flăcări au fost uciși de infecțiile contractate pe paturile de spital.

În plină epidemie de nou coronavirus, medicii din spitale au nevoie sute de mii de salopete de protecție.

Mai multe companii au informat autoritățile că vor să fabrice combinezoane.

Ministrul Economiei precizează, la Europa FM, că acestea nu trebuie să fie doar impermeabile, ci respectă și normele de securitate.

Potrivit lui Virgil Popescu, grupul Taparo produce, zilnic, o mie de combinezoane.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În actuala criză sanitară generată de răspândirea rapidă a cazurilor de nou coronavirus, salvarea pacienților în stare gravă va depinde de numărul de ventilatoare din spitale.

Astfel de aparate pot ține în viață bolnavi cu deficiențe respiratorii majore.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune – la Europa FM – că Academia Tehnică Militară este aproape de a finaliza un prototip de ventilator.

Totodată, la Timișoara, experții lucrează la un proiect similar alături de producătorul de componente auto Continental.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Companiile sunt de acord să sprijine autorităţile în acest sens, dar nu ştiu dacă să producă ventilatoare sau să producă componente pentru ventilatoare pe acele imprimante 3D, aşa cum s-a făcut în Spania şi în Franţa”, a declarat Adrian Sandu, secretar general al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Industria auto din România generază 14% din PIB, adică aproximativ 30 de miliarde de euro şi are 200.000 de angajaţi.

Din cauza crizei, companii precum Dacia, Ford sau Pirelli şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic.

În această perioadă dificilă, suntem solidari cu medicii și asistentele aflați în prima linie de luptă cu noul coronavirus. La adresa solidaritate@europafm.ro, așteptăm mesajele acestora. Credem că ei sunt primii care trebuie sprijiniți pentru a ne putea ajuta la rândul lor.