Ministerul Economiei a promis unele măsuri pentru firmele afectate de pandemie.
Prima, cu 2.000 de euro nerambursabili acordați pentru 50.000 de firme mici, aproape s-a încheiat.
A doua măsură e încă la stadiul de evaluare a dosarelor.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, în emisiunea „Piața Victoriei”:
”Chiar era o problemă mare, un blocaj la nivelul procesării, dar am reușit să creștem foarte puternic ritmul de procesare. Erau 18.000 de solicitări numai pentru măsura 2, se evalua cam la 90 pe zi. Am reușit să creștem ritmul acesta cam la 800 pe zi. Din păcate mai sunt probleme, de exemplu avem 10 oameni dintr-o agenție care au făcut Covid și care nu mai muncesc”, a spus ministrul Claudiu Năsui.
Ministrul Claudiu Năsui a explicat de ce nu se pot face plăți către firme câtă vreme nu este aprobat Bugetul statului pentru acest an:
”A doua problemă pe care o avem este cea cu plata, de faptul că nu avem încă buget pe anul 2021 și atunci suntem limitați în a face plăți de maximul 1/12 din luna anterioară. De îndată ce o să avem bugetul o să avem credit bugetar și o să putem să dăm drumul la plăți. Cu cât vine mai repede legea Bugetului de Stat cu atât putem să dăm mai repede drumul la plăți”.
Odată aprobat bugetul, prin așa-numita „măsură 2” se vor acorda firmelor granturi de 2.000 până la 150.000 euro.
”Măsura 2 este cea pe care ne concentrăm toate forțele în momentul de față. 15% din cifra de afaceri, practic se dă firmelor și aici era blocajul cel mai mare. Acum cred că am ajuns la jumătate din numărul total de solicitări dar și aici avem nevoie de buget ca sp facem plățile”, a declarat Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, în această seară, în emisiunea „Piața Victoriei”.