Ministrul Vasile Dîncu participă, miercuri şi joi, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO care se va desfăşura la Cartierul General al alianţei din Bruxelles.
Potrivit unui comunicat al MApN, reuniunea reprezintă un reper important în planul pregătirii deciziilor ce vor fi adoptate de liderii statelor aliate la Summitul de la Madrid care va avea loc pe 29 şi 30 iunie.
“Agenda evenimentului este deosebit de consistentă, în contextul evoluţiilor de securitate în relaţie cu spectrul unei acţiuni ofensive a Rusiei la adresa Ucrainei. Dezbaterile vor aborda, ca teme centrale, situaţia de securitate generată de comportamentul agresiv al Rusiei în vecinătatea flancului estic al NATO şi implicaţiile pentru securitatea Euro-Atlantică, precum şi aspectele subsumate continuării procesului de adaptare a posturii de descurajare şi apărare a Alianţei la noile condiţii din plan securitar”, se arată în comunicat.
Reuniunea se va desfăşura în formatul a cinci sesiuni de lucru.
Miercuri, este planificată o reuniune în formatul Grupului de Planificare Nucleară/NPG, urmată de două reuniuni ale Consiliului Nord-Atlantic dedicate situaţiei de securitate din Ucraina şi evoluţiilor pe palierul descurajării şi apărării, respectiv repartizării echitabile a responsabilităţilor, finanţării NATO, viitorului Concept Strategic (NSC).
Joi, este programată o întâlnire cu partenerii din Georgia şi Ucraina, context în care urmează să se exprime sprijinul politic pentru aceste două state aspirante, pe fondul înrăutăţirii situaţiei de securitate de la graniţele Ucrainei. Totodată, se vor evalua eforturile acestora în domeniul apărării, în vederea întăririi cooperării practice pe linia coordonatelor Agendei NATO 2030.
Ultima sesiune este dedicată consultărilor aprofundate cu partenerii consacraţi, Finlanda şi Suedia, context în care vor fi abordate cooperarea şi perspectiva de dezvoltare a parteneriatului strategic NATO-UE.
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, este invitat să prezinte proiectul Busolei Strategice a UE în siajul eforturilor de asigurare a complementarităţii cu abordările strategice la nivelul alianţei pentru elaborarea Conceptului Strategic al NATO.
În marja reuniunii, ministrul Dîncu va participa la ceremonia de semnare a scrisorii de aderare a României la proiectul NATO Air Battle Decisive Munitions (ABDM), dezvoltat de Divizia de Investiţii pentru Apărare a NATO (IS-DI).