Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan a anunțat marţi seară că Salariile angajaţilor de la Poşta Română vor creşte, în medie cu 350-370 de lei, dar și că activitatea companiei va fi reluată. Deocamdată însă… sindicaliștii nu au făcut un anunț oficial în acest sens.
Ministrul Bogdan Ivan a precizat că, în urma negocierilor, contractul colectiv de muncă de la Poşta Română a fost semnat, iar miercuri dimineață va fi înregistrat la ITM.
„Am stabilit clar care sunt drepturile nediscriminatorii ale fiecărui angajat al Companiei Naţionale Poşta Română. Mai mult, s-a stabilit în comun acord o creştere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul într-o medie cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, în două tranşe, la 1 iulie şi la 1 septembrie. Urmează ca mâine dimineaţă, la prima oră, să fie înregistrat acest contract colectiv de muncă la ITM, iar în clipa în care este înregistrat la ITM (…) se va relua activitatea la Compania Naţională Poşta Română”, a afirmat Bogdan Ivan.
Cele mai multe organizații ale sindicatului din țară au acceptat oferta primită de la guvernanți în urmă cu două seri, dar acest lucru nu a însemnat automat oprirea grevei.
Totodată, ministrul Bogdan Ivan a precizat că nu toţi angajaţii vor avea o creştere salarială egală, fiind vorba de persoane cu vechime şi atribuţii diferite.
„Acest lucru va fi stabilit transparent într-o comisie formată din reprezentanţii companiei şi din reprezentanţii sindicatelor”, a transmis ministrul Digitalizării.
Mai mulți angajați ai companiei „Poșta Română” au intrat luni, 1 aprilie, în grevă generală, acuzând conducerea că face presiuni asupra lor. Sindicaliștii au cerut creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor din companie, precum şi majorarea sporului de loialitate.
În aceeași zi, directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, a declarat că „Poșta Română” nu poate oferi angajaților care au venituri mai mici o ofertă mai mare de aproape 390 de lei, întrucât „compania nu are bani”.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea