Reabilitarea Cazinoului din Constanța va fi gata în 30 de luni, dă asigurări ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan. Acesta a spus că banii nu vor fi o problemă pe parcursul derulării proiectului.
„Avem încredere că împreună vom reuși să redăm românilor această bijuterie. (…) Nu văd niciun impediment momentan în finalizarea acestei investiții. Ne angajăm să finalizăm proiectul în 30 de luni, banii nu sunt o problemă”, a declarat ministrul Dezvoltării astăzi, la Constanța.
Ion Ștefan și-a amintit de perioada studenției, pe care a petrecut-o la Constanța, și a mărturisit că a intrat în Cazino o singură dată.
„Am terminat facultatea în Constanța în 1992 și am intrat o singură dată în Cazino. Mă plimbam pe faleză ca student și am intrat o singură dată. Îmi amintesc de niște scaune grena, parcă”, a spus ministrul.
În Cazinoul din Constanța au fost prezenți, astăzi, alături de ministrul Dezvoltării, arhitectul care se va ocupa de proiectare timp de trei luni, reprezentantul firmei care a câștigat licitația și prefectul județului Constanța.
Primarul orașului Constanța, Decebal Făgădău, a anunțat că astăzi va preda clădirea Companiei Naționale de Investiții și constructorului. Lucrările costă 94 de milioane de lei.