Confidenţialitate

Ministrul de interne propune patrule de poliție formate din 4 lucrători

Patrule de poliție formate din 4 angajați: aceasta este soluția pe care o propune ministrul de interne, Carmen Dan, după ce un polițist a fost înjunghiat mortal, într-o gară din Suceava.

Polițistul nu era însoțit de un alt coleg, așa cum se întâmplă în alte țări.

Pentru că există un deficit mare de personal, ministrul de interne propune ca jandarmii să facă parte și ei din patrulele care asigură securitatea în zonele de risc.

”Este important să identificăm zonele în care prezența polițiștilor să fie mai pregnantă, zonele cu risc în ceea ce privește infracționalitatea. La nivelul Bucureștiului, sunt identificate aceste zone și acolo este întărită inclusiv activitatea de patrulare, cu o formulă în care, în colaborare și cu Jandarmeria, vom avea patrule de câte 4 angajați, 4 lucrători”, a precizat ministrul Carmen Dan

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a mai anunțat că va discuta cu ministrul Justiției despre modificarea legislației, astfel încât persoanele care agresează polițiști să primească pedepse mai mari.

În ceea ce privește statutul polițistului, ministrul spune că documentul ar urma să fie finalizat până în luna octombrie.

Carmen Dan le-a cerut însă sindicatelor din poliție să întocmească acest proiect Motivul? În anii trecuți, reprezentanții ministerului au fost acuzați că au blocat discuțiile pe această temă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Polițiștilor, Dumitru Coarnă, nu a fost prea încântat de propunerea ministrului Carmen Dan.

Nu statutul polițistului, ci subfinanțarea este adevărata problemă cu care se confruntă angajații din Ministerul de Interne – consideră acesta. Dumitru Coarnă propune ca polițiștii să primească mai mulți bani pentru chirie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sindicatul Național al Polițiștilor a avertizat că va declanșa proteste, dacă, într-o săptămână, ministerul de interne nu va găsi soluții pentru a rezolva problema deficitului de personal și a lipsei de finanțare.

Eu am discutat şi la Ministerul Muncii, şi la Finanţe, şi cu domnul premier, nu sunt bani. Ei au declarat că prioritare sunt învăţământul şi sănătatea. Poliţia nu este, siguranţa naţională nu este. Dar nevoia de siguranţă este la baza piramidei. Ne consultăm membrii şi dacă nu vom primi răspunsuri ferme în termen de o săptămână, facem ce ne permite legea: miting şi pichetări şi ce Dumnezeu vom putea face cu respectarea legii”, a susţinut Dumitru Coarnă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe de altă parte, sindicatele din poliție și premierul Mihai Tudose au convenit, luni, că anul acesta vor fi angajați 4000 de oameni în poliție.

Liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție din România, Iulian Surugiu speră să fie încadrați în muncă tot mai mulți tineri care au absolvit școli de poliție.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În Ministerul de Interne, există un deficit de personal mai mare de 20.000 de oameni, spune premierul Mihai Tudose, care promite că va rezolva această problemă.

Șeful guvernului susține ideea lansată de sindicate ca tinerii care vor termina în 2018 școlile de poliție să fie de pe acum încadrați în muncă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul Mihai Tudose a precizat că ministrul Muncii, Olguța Vasilescu și ministrul de Interne, Carmen Dan, se vor întâlni, luni, cu reprezentații ministerului de Finanțe pentru a stabili cum va fi rezolvată problema angajărilor în poliție.