Confidenţialitate

Ministrul de Interne: Nu vom renunța la construirea unui nou stadion în Ștefan cel Mare

Pentru ca acest proiect să devină realitate, va fi desființată asocierea dintre Clubul Sportiv Dinamo și Asociația FC Dinamo, condusă de omul de afaceri Nicolae Badea – a anunțat ministrul Carmen Dan.

Ea spune că asociația refuză în continuare să cedeze stadionul Dinamo astfel încât statul să poată începe lucrările de modernizare.

„Ministerul Afacerilor Interne va începe demersurile pentru desfiinţarea asocierii dintre Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti şi FC Dinamo Bucureşti, cu toate implicaţiile pe care le presupune această decizie. (…) Vom face demersuri inclusiv către ANAF, care alături de Clubul Sportiv Dinamo reprezintă principalii creditori de la masa credală a FC Dinamo (n.r. – asociaţia lui Nicolae Badea) şi vom cere accelerarea procesului de insolvenţă, pentru că din 2010 nu se mai întâmplă nimic. Nici măcar o expertiză care să explice datoriile pe care FC Dinamo le are”, a declarat Carmen Dan, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a spus că asocierea dintre Clubul Sportiv Dinamo şi ACSFC Dinamo a produs pagube de peste patru milioane de euro pentru club şi că scopul asocierii a fost unul „exclusiv financiar, de interes privat”.

„Faptul că inclusiv oameni din minister au fost de acord cu acele condiţii inacceptabile ale asocierii ne face să ne întrebăm dacă acest interes privat nu a fost şi în interesul unor oameni care au gestionat patrimoniul CS Dinamo în acele vremuri. De aceea, vă asigur că după ce se vor finaliza verificările Corpului de control vom sesiza instituţiile abilitate ale statului”, a subliniat Carmen Dan.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul de interne, Carmen Dan spune că va cere accelerarea procesului de insolvență în care se află asociația FC Dinamo, pe care o acuză că nu este interesată de sport, ci urmărește doar interesul privat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Statul nu poate reconstrui stadionul Dinamo cât timp acesta se află în posesia unei firme private, deoarece un astfel de ajutor de stat este ilegal.

În 2020, România va găzdui 4 meciuri de fotbal în cadrul campionatului european.

Autoritățile de la București le-au promis oficialilor UEFA că vor pune la dispoziție, pe lângă Arena Națională, alte 4 stadioane, modernizate la standarde internaționale, unde vor avea loc antrenamentele oficiale: Steaua, Dinamo, Rapid și Arcul de Triumf.