Confidenţialitate

Ministrul de Interne dă explicații parlamentarilor despre intervențiile Jandarmeriei la proteste

Ministrul de Interne este invitată marți la Comisia de apărare din Senat. Carmen Dan va explica acţiunile Jandarmeriei la protestele de stradă.

PNL este cel care a cerut audierea ministrului în fața aleșilor.

Ministrul Carmen Dan va veni în fața parlamentărilor pentru a da explicații pentru altercația din acest weekend dintre jandarmi și unii dintre cei prezenți în Piața Victoriei.

De asemenea, se va discuta și despre intervenția de acum aproximativ două săptămâni, din Capitală, când în timpul mitingului, Jandarmeria a adus câțiva cai în mijlocul protestatarilor.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu – cunoscut și sub numele ”deputatul mitralieră” susține că premierul Mihai Tudose și ministrul de Interne, Carmen Dan nu și-au făcut datoria prin faptul că au lăsat ca în Piața Victoriei să se desfășoare pe termen lung proteste neautorizate.

Întrebat dacă va cere demisia premierului pe această temă, Rădulescu a spus că singura demisie pe care o cere este cea a șefului Jandarmeriei.

Biroul Executiv al PNL a luat, lunea trecută, decizia de a o chema la Parlament pe ministrul de Interne, Carmen Dan, pentru a da explicati pe tema intervenţiei jandarmilor la protestele din Capitală.