Ministrul Culturii anunță trei scenarii pentru reluarea spectacolelor: săli deschise la capacitate de 100%, săli deschise la o capacitate de 66% din totalul numărului locurilor disponibile sau menținerea interdicțiilor.
Bogdan Gheorgiu declarase încă din cursul zilei de marți pentru Știrile Europa FM că se iau în calcul și exemple din alte țări, cum ar fi redeschidere numai în anumite regiuni
„Lucrăm la trei scenarii care vor fi aplicate în funcție de evoluția epidemiologică de la nivelul fiecărui județ. Măsurile de relaxare pentru cinematografe și săli de spectacol le avem pregătite încă de la începutul stării de alertă şi au fost realizate împreună cu reprezentanţii sectoarelor cultural-creative, însă evoluția nefavorabilă a pandemiei ne-a ținut pe loc”, a scris Bogdan Gheorghiu pe Facebook.
Conform acestuia, săptămâna aceasta se vor stabili exact condițiile în care se pot relua activitățile în sălile de spectacole.
„Sperăm ca după 15 septembrie să fie permisă reluarea activităților artei spectacolului în săli. Analizăm scenariile din alte state, cum ar fi Germania. Strategia pe care o propunem este permiterea reluării activităților culturale în spații închise, pe județe, în concordanță cu evoluția locală a epidemiei”, a adăugat ministrul.
„Ne dorim ca românii să se bucure de toate produsele culturale existente, însă fără a face rabat la sănătate. Vedem cazul Spaniei, care a deschis prea devreme sălile de cinematograf şi care au avut o creştere imprevizibilă a numărului de cazuri, ceea ce a forţat autorităţile să sisteze activităţile din spaţii închise”, a conchis Bogdan Gheorghiu.