Confidenţialitate

Ministrul Cîmpeanu: 70.000 de cadre didactice, deja vaccinate

Până în prezent, aproape 70.000 de cadre didactice sunt vaccinate, ceea ce reprezintă, potrivit ministrului Educației, 20% din total.

Acesta speră că până în 10 martie numărul va crește la 120.000, ceea ce, procentual, înseamnă mai mult de o treime din angajații din sistem.

„În prima zi, în care s-au deschis 23 de centre în 23 de județe, numărul total al celor vaccinați a fost de 3.800. În cea de-a doua zi, adică ieri, a fost de 5.250. 70.000 la nivelul zilei de ieri (joi – n.r.), față de 350.000 de angajați învățământ înseamnă exact 20% deja vaccinați.

Dar abia a început campania de vaccinare, ieri s-au deschis încă 14 centre în 14 județe. Astăzi s-au deschis alte 3 centre în județele Bistrița-Năsăud, Ilfov și Mureș.

Luni se vor deschide în Arad și Cluj, astfel încât în data de 10 martie sunt convins că vom avea până la 60.000 de cadre didactice vaccinate, ceea ce va duce numărul cadrelor didactice vaccinate undeva la 120.000, care înseamnă peste o treime din cadrele didactice vaccinate până pe 10 martie”, a spus Sorin Cîmpeanu, citat de Mediafax.

În privința situației de la Romexpo, unde s-au format cozi la vaccinare, ministrul a spus, la fel ca și prefectul Capitalei, că dascălii au venit mai devreme decât ar fi trebuit, iar cei programați în weekend au venit de vineri.