Confidenţialitate

Ministrul Boloș: Distribuirea tichetelor sociale începe de săptămâna viitoare | AUDIO

Programată să înceapă de miercuri, distribuirea tichetelor sociale către persoanele cu venituri reduse se va face de săptămâna viitoare. O întârziere pentru care ministrul Fondurilor Europene a invocat etapele logistice, anume emiterea, distribuția şi încărcarea cardurilor cu sumele aferente.

Potrivit lui Marcel Boloș, capacitatea bancară autohtonă este de a emite doar 5.000 de carduri pe zi, iar Guvernul estimează la 2 milioane și jumătate numărul beneficiarilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Distribuite prin Poșta Română și alimentate cu câte 250 de lei la fiecare două luni, cardurile sociale vor fi valabile până la finalul anului.

Guvernul se gândește să negocieze prelungirea ajutorului până la sfârşitul anului 2027, în funcţie de rata inflației și așteaptă un răspuns în acest sens de la Comisia Europeană.