Confidenţialitate

Ministrul Bode, despre inundații: Au fost afectate 80 de localități din 20 de județe

Ministrul Internelor a anunțat marți, în cadrul videocoferinței cu prefecții, că ploile din ultimele zile au afectat 80 de localități din 20 de județe.

Potrivit lui Lucian Bode, s-a intervenit pentru evacuarea apei în 192 de case.

Viiturile au ucis două persoane.

„În acest moment sunt evacuate 81 de persoane din Roșia Montană, județul Alba, și din localitatea Breaza, județul Prahova. Din păcate am avut și două decese, în Satu Mare, respectiv Iași. În acest moment sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice în mai multe localități din județele Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Hunedoara, Prahova, Neamț”, a spus Lucian Bode.

Conform acestuia, traficul rutier este blocat pe un drum județean în Dambovita și este restricționat pe două drumuri naționale în Alba.