Ministrul Transporturilor a prezentat, luni seara, situația dificilă în care se află TAROM, operatorul eroan de stat.
Transportul aerian este cel mai afectat de actuala criză, admite Lucian Bode.
“Am putea spune că TAROM a intrat bolnav în criză. Din cei 1.797 de angajaţi ai companiei TAROM, 1.144 sunt în şomaj tehnic. Încercăm în perioada următoare să adoptăm o serie de măsuri de restructurare a acestei companii pentru că mâine dacă reluăm toate zborurile şi toate cursele pe care TAROM le avea, mai devreme sau mai târziu, probabil mai devreme, vom ajunge în aceeaşi situaţie. Noi avem acel ajutor de salvare de 37 de milioane de euro pe care l-am accesat deja. Am plătit acele certificate, am plătit combustibil. Din acel ajutor nu putem să plătim decât 4-5 chestiuni punctuale agreate cu Comisia Europeană. Odată ce am accesat acel ajutor de salvare clepsidra s-a întors şi în şase luni de zile fie restructurăm compania, fie trebuie să dăm banii cu dobândă înapoi, ceea ce este imposibil pentru TAROM”, a explicat ministrul la un post tv, notează Agerpres.
Cursele aeriene au fost reduse cu 95%, ceea ce a generat pierderi uriaşe atât pentru aeroporturi cât şi pentru companiile aeriene.
“Cum se va desfăşura transportul aerien după 15 mai? Trebuie să spunem un lucru foarte clar. Noi nu putem să luăm măsuri în transportul aerian fără să ţinem cont de o serie de reglementări care sunt convins că vor exista la nivel european. Eu, din câte ştiu, şi din informaţiile pe care le am Comisia Europeană în această săptămână va emite un set de recomandări inclusiv pentru transportul aerian şi atunci România, pe lângă măsurile punctuale pe care intenţionează să le ia la nivelul aeroporturilor, şi am pus în transparenţă ce ne dorim să facem, să realizăm la aeroportul Otopeni, principala poartă de intrare aeriană în România. Anul trecut au intrat în România 16 milioane de cetăţeni prin aeroportul Otopeni. Deci încă o Românie a trecut prin aeroportul Otopeni. Luăm aceste măsuri punctuale de distanţare, vrem să creştem timpii până la care se realizează check-in-ul, la patru ore”, a precizat Lucian Bode.
Potrivit lui, va exista obligativitatea de a avea echipamente de protecţie, dotarea aeronavelor cu substanţe dezinfectante sau dezinfectarea după fiecare interacţiune cu pasagerii, iar după fiecare zbor aeronavele vor fi dezinfectate.
În ceea ce priveşte distanţarea, ministrul Transporturilor a precizat că nu “s-ar hazarda să spună că ceea ce propuneau la un moment dat italienii, şi anume locul din mijloc să fie lăsat obligatoriu liber, să fie emise bilete în V”.
Lucian Bode a adăugat, în context, că există o recomandare la nivel internaţional potrivit căreia pentru ca un zbor să fie rentabil el trebuie să aibă un grad de încărcare de minim 77-78%. Dacă se impune restricţie de peste 30% în vânzarea de bilete trebuie ori să se intervină prin subvenţionarea ori să se crească preţul biletelor.
De asemenea, acesta a făcut referire la transportul feroviar şi a menţionat că la CFR se va păstra regula un loc liber un loc ocupat, se va introduce obligativitatea purtării măştii, va rămâne suspendată posibilitatea de a achiziţiona legitimaţii de călătorie fără loc, conductorul de tren doar va vizualiza biletul de călătorie şi se interzice introducerea vagoanelor de tip restaurant.
Totodată, Lucian Bode a declarat că, în cazul transportului rutier de persoane, se va face igienizarea interiorului vehiculului înainte de plecare în cursă, dotarea conducătorului cu materiale de protecţie, iar pasagerii vor veni cu mască de protecţie. Spaţiul cabinei conducătorului auto va fi separat prin plexiglas sau primul rând de scaune va fi lăsat liber. În punctele de îmbarcare şoferii asigură măsurarea temperaturii cu dispozitiv de tip termoscaner pentru fiecare pasager