Ministrul interimar al Sănătăţii susține că România nu a ajuns încă în vârful valului pandemiei şi nu se află nici măcar pe platou.
“Din păcate, ceea ce trebuie să conştientizăm cu toţii este că la un asemenea nivel de vaccinare pe care îl avem – şi analiza va trebui făcută la un moment dat într-o situaţie în care (…) putem să fim mult mai lucizi – cu asemenea grad de vaccinare noi chiar dacă la un moment dat acest val patru va trece… încă nu am ajuns în vârful valului, au fost tot felul de discuţii şi de prognoze. Din păcate, nu suntem nici măcar pe platou, există în continuare o creştere a numărului de infectări, ceea ce înseamnă că încă nu putem spera la acel platou de câteva zile, câteva săptămâni, ca apoi să fie o scădere. Presiunea este enormă, uriaşă pe sistemul sanitar, care evident că are anumite limite, pentru că nimic nu este infinit, nici capacitatea sistemului sanitar”, a declarat Attila Cseke, marţi, la TVR.
Potrivit lui, majoritatea personalului medical “îşi face treaba în condiţii foarte grele”, subliniind însă că este foarte greu de gestionat “o situaţie în care de zile întregi (…) numărul de infectări este la 15.000 (…), astăzi la aproape 19.000”.
Ministrul a arătat că se fac estimări şi prognoze cu privire la evoluţia pandemiei, dar ele trebuie privite “cu o anumită reticenţă”.
“Una din variante a fost aceea de a ajunge la un anumit platou cândva la mijlocul lunii octombrie, cealaltă ne spunea mai încolo, peste câteva săptămâni. Vedem că nu am ajuns la acest platou, din păcate, în mijlocul lunii octombrie şi trebuie să înţelegem că fiecare dintre noi poate contribui în sens pozitiv sau mai puţin pozitiv la această chestiune. Vedem (…) în statele occidentale ce se întâmplă şi se întâmplă în principal (…) pentru că rata de vaccinare este foarte ridicată. Este simplu, este logic, virusul acesta nu mai are unde să circule, numărul de persoane nevaccinate este semnificativ mai mic decât cel al persoanelor vaccinate, nu are unde, microbiologic sau ştiinţific, să circule acest virus. Problema României, care va rămâne o problemă, din păcate, probabil şi după trecerea acestui val patru, este că, dacă rata de vaccinare nu creşte până la 60, dar mai bine 70% cel puţin, atunci noi vom fi expuşi în continuare, pentru că avem (…) populaţie în care acest virus poate circula şi ne expunem şi la alte valori posibile”, a adăugat Attila Cseke.
FOTO: Guvernul României