Pentru Ministerul Apărării Naţionale, misiunea în Afganistan se va încheia numai atunci când toţi militarii români vor fi în siguranţă acasă”, declară ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, într-un mesaj înregistrat.
649 de militari români participă în prezent la misiunea din Afganistan sub egida NATO. La ultima reuniune a miniştrilor Afacerilor Externe şi ai Apărării din NATO s-a decis începerea procesului de retragere a forţelor aliate din Afganistan începând cu 1 mai. Procesul va dura până pe 11 septembrie 2021.
”Militarii Armatei României au demonstrat acolo, în cel mai greu teatru de operații militare de după cel de al doilea război mondial, profesionalism, solidaritate și spirit de sacrificiu în numele României. Ne plecăm frunțile în memoria celor 27 de eroi ai României, care au plătit cel mai greu preț în numele libertății noastre. Un gând de recunoștință și celor peste 200 de militari răniți în aceste misiuni”.
Foto: MApN