Confidenţialitate

Ministrul Agriculturii: Legumele de primăvară vor apărea târziu și vor fi mai scumpe

Legumele de primăvară, precum salata, ceapa verde, castraveţii şi roşiile, vor veni în acest an cu o uşoară întârziere, din cauza temperaturilor scăzute din ultima vreme, însă preţul acestora va fi mai mare doar la început, aşa cum se întâmplă în fiecare an până se reglează piaţa, a declarat, luni, ministrul de resort, Petre Daea, prezent la o conferinţă pe teme de profil.

Când i s-a amintit că producătorii au anunţat scumpiri de 10% la alimente, ministrul a afirmat că nu deţine astfel de informaţii.

“Am discutat şi eu cu producătorii. Eu am discutat cu unii, dumneavoastră cu alţii. Este adevărat că tot timpul trufandalele sunt mai scumpe, iar în momentul când ies preţul este mai mare, dar acest preţ se calmează imediat. O să vedeţi România fără zăpadă, o să vedeţi România cu legume şi cu culturi bune. Eu spun că în această perioadă situaţia din teren mă determină să afirm că vom avea întârzieri privind apariţia unor trufandale pe piaţă, cum ar fi legumele şi ştiţi foarte bine care sunt. Aceste trufandale, când apar, de regulă sunt puţin mai scumpe. Nu vă îngrijoraţi. Mă refer la roşii, salată, ceapa verde, spanac, castraveţi, ardeioase. Am văzut şi zona de sud a ţării, unde spaţiile protejate unele au fost afectate”, a susţinut ministrul.

Potrivit acestuia, nici preţul laptelui nu va avea de suferit.

O jurnalistă l-a întrebat pe ministru dacă românii vor mânca alimente din import până apar trufandalele autohtone.

“Dumneavoastră aţi mâncat ceva de dimineaţă?”, a întrebat-o Daea, la rândul său. “Nu prea. Cu silueta…”, i-a răspuns ziarista. Păi atunci mai ţinem la siluetă până iese primăvara”, a fost replica ministrului.

Jurnaliştii au insistat să-l chestioneze pe Daea ce vor mânca în această perioadă românii care nu ţin la siluetă, iar acesta a răspuns: “Până atunci mâncăm ce avem, haideţi că sunteţi insistentă. Vreau să vă dau un răspuns pe care să-l înţelegeţi pentru totdeauna. Mâncaţi dumneavoastră ce va oferă piaţa. Azi vă oferă un produs, mâine un alt produs, de regulă sunt mai multe produse. Alegeţi din fiecare ce vreţi, în aşa fel încât dumneavoastră să fiţi sigură că v-aţi îndestulat plăcerile”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Daea a mai spus că şi preţul cărnii de miel este favorabil în acest an: “Avem miei de la oi româneşti. Am semnale bune cu privire la preţul cărnii de miel. Avem carne bună, sănătoasă, să mănânce românii şi dumneavoastră să vă bucuraţi că vine Paştele şi să vă cumpăraţi o bucată de carne de oaie sau miel întreg sau ce vreţi. Am înţeles că ţineţi la siluetă, dar nu e cazul la Paşti”.

Ministrul a mai spus că fermierii nu vor fi despăgubiţi de pierderile cauzate de vreme.