Liviu Dragnea și Mihai Tudose au susținut o conferință comună de presa la sediul PSD, după ședința Comitetului Executiv Național în care s-au decis remanierile din Guvern.
Potrivit președintelui PSD, miniştrii Rovana Plumb, Sevil Shhaideh şi Răzvan Cuc şi-au anunţat anunţat demisiile, însă votul asupra acestora nu a fost dat, iar demisiile au fost menţinute.
“Cele doua colege, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, și-au menținut decizia de a demisiona deși noi le-am cerut sa renunțe. Sevil Shhaideh a zis că ea și familia ei nu mai poate duce această presiune infernală. Rovana este în aceeași situație. PSD-ul a trecut în această seară printr-o cumpănă. O destabilizare a PSD, cel mai mare partid al țării, așa cum se încearcă, ar putea duce și la destabilizarea României.” a declarat Liviu Dragnea.
Şi ministrul transporturilor a demisionat, pentru faprul că nu a ştiut să comunice lucrurile pe care le-a făcut, a anunţat liderul PSD.
“Sunt lucuri pe care le-a făcut, dar nu le-a comunicat. Dacă Răzvan Cuc ar fi găsit ministerul aşa cum îl va găsi noul ministru al Transporturilor, roata se învârtea altfel“, a spus Dragnea.
Pe de altă parte, liderul partidului de guvernămînt a susținut că partidului “i se inventează ceva” şi a avertizat că o destabilizare a PSD ar putea produce destabilizare şi în ţară.
Premierul Mihai Tudose, la rîndul său, a spus că în PSD “nu a fost un război și nu este un câștigător”.
“Da, am spus că îmi dau demisia dacă îmi cere partidul, nu am venit cu guvernul de acasă. Sunt dispus să trag în fiecare zi dacă îmi cere partidul sau dacă constat că nu mai sunt în stare să pot îndeplini programul de guvernare.
Din păcate, pentru unii prieteni, cu ghilimelele de rigoare, nu a fost un război, nu este un câștigător.
Încercăm ca, după această seară lungă, câștigător să fie partidul și prin partid, Guvernul și țara“, a spus Mihai Tudose.
Premierul a adăugat că doamnele ministru Shhaideh și Plumb nu au mai rezistat presiunii provocate de deschiderea “dosarului Belina” de către Direcția Națională Anticorupție.
DNA le bănuiește pe Sevil Shhaideh și Rovana Plumb de mai multe ilegalități care ar fi precedat adoptarea unei Hotărîri de Guvern prin care Insula Belina, de pe Dunăre, a trecut în administrarea Consiliului Județean Teleorman și a rămas în beneficiul companiei TelDrum.
Cele două doamne ministru i-ar fi prezentat demisiile lui Mihai Tudose imediat ce au primit citațiile la DNA, a spus premierul.