Cinci spitale din țară au amânat operațiile programate, din cauza crizei dezinfectanților, anunță Ministerul Sănătății. La aceste unități, medicii vor efectua numai intervenții chirurgicale de urgență.
E vorba de Spitalul Județean din Dolj, Spitalul de Pediatrie din Galați, Spitalul Județean din Olt, Spitalul Județean din Teleorman și Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din București.
Medicii au reprogramat restul operațiilor amânate.
„În cazul celor cinci unităţi sanitare care în prezent derulează intervenţii chirurgicale doar în regim de urgenţă au fost dispuse măsuri pentru remedierea situaţiei cu celeritate, astfel încât, în cursul zilei de mâine (vineri) să se poată relua fluxul normal al activităţii chirurgicale”, a anunțat Ministerul Sănătății.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii a cerut Direcţiilor de Sănătate Publică să comunice spitalelor „întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru desfăşurarea serviciilor medicale în condiţii de siguranţă pentru pacienţi prin asigurarea cantităţilor corespunzătoare de produse biocide, altele decât cele fabricate de firma Hexi Pharma”.
Concluziile: toate probele de produse Hexi Pharma analizate de laboratorul ICECHIM au avut probleme în ceea ce privește concentrația de substanțe dezinfectante din soluție față de ceea ce scrie pe etichetă. În unele cazuri, substanțele erau diluate chiar și de 10 ori.
Guvernul a recomandat retragerea de pe piață și din spitale a produselor Hexi Pharma și a anunțat că va verifica și biocidele celorlalți producători care se găsesc pe piața din România.