Secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu, a anunţat că Institutul Cantacuzino va putea produce vaccinuri peste cel puţin doi ani, menţionând că primul vaccin va fi BCG-UL, antituberculoză, urmând cel antigripal, iar până la sfârşitul anului se va deschide o linie de fiolaj.
“În momentul de faţă nu s-au stabilit datele exacte pentru începerea producţiei de vaccinuri. Se ia în calcul, pentru producţia de BCG, o durată minimă de cel puţin doi ani, iar în ceea ce priveşte reluarea producţiei de vaccin antigripal, acesta va fi ceva mai lungă. Practic, noi, acum, punem bazele planului de relansare acestor producţii, cel puţin pe aceste două direcţii, urmând ca pe măsură de înaintăm să venim cu informaţii mai precise”, a declarat secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu.
Managerul Institutului Cantacuzino, Mircea Ioan Pop, a explicat că producerea de vaccinuri necesită mult timp şi multe măsuri.
“Încă nu este vorba de vaccinuri, Cantacuzino nu a mai produs vaccinuri de un număr de ani şi pentru reluarea producţiei de vaccinuri sunt necesare mai multe măsuri. Aceste lucruri au fost discutate astăzi de către participanţii la întâlnire şi toţi sunt pro relansării Institutului Cantacuzino, care fiind un institut strategic este bine să existe o lungă perspectivă în interesul sănătăţii publice din România”, a menţionat Managerul Institutului Cantacuzino, Mircea Ioan Pop.
Declarațiile au fost făcute astăzi, la Ministerul Sănătăţii, la şedinţa comitetului interministerial condusă de Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, pentru luarea primelor măsuri de relansare a activităţii Institutului Cantacuzino.
La ședință au participat reprezentanţii a 11 ministere, printre care și Tudorel Toader şi Liviu Pop.