Confidenţialitate

Ministerul Sănătății cumpără vaccin împotriva cancerului de col uterin | AUDIO

Ministerul Sănătății a anunțat că va cumpăra în acest an 40.000 de doze de vaccin împotriva HPV pentru imunizarea fetelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Aceste doze vor asigura vaccinul pentru cererile de vaccinare depuse în anii 2019 și 2020.

Astfel, spune Ministerul,  campania pentru prevenirea  cancerului de col uterin va continua şi în acest an. Deşi pandemia a încetinit până acum acest program.

Unii părinţi aşteaptă de câţiva ani ca fetele lor să fie vaccinate împotriva cancerului de col uterin. Ministerul Sănătăţii a reluat campania în umră cu un an, dar se înregistrează întârzieri în onorarea cererilor. Medicul Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti-Ilfov:

”Depinde când a făcut cererea și dacă medicul respectiv a cerut vaccinul și dacă sectorul, dacă vorbim de București, a reglementat această chestiune. Depinde foarte tare, în primul rând, de DSP. Dacă DSP-ul este angrenat, aproape cu toate forțele, în gestionarea pacienților pozitivi și a carantinei și a vaccinării Covid, nu au nici oameni suficienți care să se ocupe de toate aceste lucruri”.

Din 2008 încoace, este a cincea tentativă a ministerului Sănătății de a duce la capăt vaccinarea anti-HPV.

Vaccinarea este opțională, în România,  și gratuită. Vârsta optimă la care se poate face imunizare este între 11 și 14 ani, dar și fetele care au trecut de această vârstă pot face vaccinul – a explicat,  la Europa FM, medicul epidemiolog Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

În România, anual,  peste 3 mii de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin iar 1700 mor din cauza acestei boli.

De altfel, rata mortalității la acest tip de cancer este de 4 ori mai mare decât media europeană.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae