Ministerul Sănătății a stabilit regulile ce trebuie urmate dacă un elev prezintă simptome de coronavirus în timpul orelor de curs.
Copilul va fi izolat de restul grupei, trebuie neapărat să poarte mască și va fi transportat la medic doar după ce părinții lui ajung la școală.
Dacă un elev tușește, are dificultăți de respirație sau prezintă diaree ori vărsături, el va fi imediat izolat de ceilalți copii, iar ferestrele din clasa respectivă vor fi deschise pentru aerisirea sălii.
Cadrul didactic îi va anunța pe părinți și pe medicul din unitatea școlară, apoi îl va supraveghea pe copil. Până la sosirea părinților, elevul nu va fi transportat la medicul de familie, la farmacie sau la spital, decât în situația în care starea lui este gravă, iar în acest caz trebuie apelat numărul de urgență 112.
Dacă elevul cu simptome folosește toaleta până la venirea părinților sau a medicilor, grupul sanitar trebuie dezinfectat, înainte de a fi utilizat de un alt elev sau cadru didactic.
Persoana care îl supraveghează pe copilul cu simptome de boală infecțioasă trebuie să poarte mască și să se spele bine pe mâini cel puțin 20 de secunde.
Încăperea în care a stat izolat elevul cu simptome de boală trebuie igienizată și dezinfectată după plecarea acestuia, pentru a preveni riscul de transmitere a infecției la alte persoane.
Elevul va reveni la școală doar cu adeverință medicală, eliberată de medicul curant sau medicul de familie, iar în această adeverință trebuie precizat diagnosticul, indiferent dacă e vorba sau nu COVID-19.
- Florentina Mihăiță