Ministrul Justiției, Tudorel Toader, propune modificarea legislației actuale referitoare la răspunderea magistraților.
Astfel, într-o primă fază, statul va acoperi prejudiciul produs de o eroare judiciară comisă de un magistrat.
Apoi, Ministerul de Finanțe va încerca să recupereze paguba creată îndreptându-se împotriva judecătorului sau a procurorului care a săvârșit eroarea.
Acum, încercarea de receperare a pagubei de către stat de la magistrați este facultativă.
Ministrul Justiției a promis astăzi că va face publice toate erorile judiciare comise, toate perioadele de detentie sau arestare pe nedrept și sumele pe care statul a fost obligat să le plăteasca la CEDO în urma greșelilor comise de magistrați.
Ministerul Finanțelor nu s-a îndreptat împotriva unui magistrat niciodată.
România a pierdut după Revoluție nenumătare procese la CEDO deschise fie de foștii proprietari de imobile naționalizate de comuniști, fie de victimele mineriadelor sau ale Revoluției.