Programul guvernamental “Prima casă” ar urma să devină unul social.
Nu vor mai putea beneficia de el şi persoane necăsătorite, ca până acum, ci doar familii.
Acestea trebuie să câştige cel mult 4.500 de lei pe lună, în cazul celor formate doar din soţ şi soţie.
Pentru familiile care au copiii, limita de venit este de maximum 7.000 de lei.
Potrivit unui proiect al Finanțelor Publice, se va menţine avansul de 5 %, dar se stabileşte şi o limită a preţului locuinţei, anume 70.000 de euro.
Beneficiarii programului cu un copil vor primi o reducere cu 0,5 % a ratei dobânzilor. Cei cu mai mulţi copii vor plăti o dobândă mai mică cu un procent.
Noile condiţii limitează numărul beneficiarilor. Peste un sfert de milion de români şi-au cumpărat până acum o locuinţă cu dobânzi mai mici, prin Prima Casă.
Prima Casă a fost lansat în 2009, pentru a sprijini persoanele care cumpără pentru prima dată o locuință și nu au beneficiat în trecut de credit ipotecar.
În prezent, Guvernul garantează 80% din valoarea împrumutului. Valoarea maximă a creditului este de 60.000 de euro, iar pentru beneficiari nu există limită de vârstă