Secretarul de stat din Ministerul Energiei Corina Popescu a declarat astăzi că Dunărea a ajuns la un debit minim al ultimilor zece ani, de 1.900 metri cubi pe secundă, ceeea ce a redus producţia de electricitate îăn cele două mari hidrocentrale într-un moment de vârf de consum pentru România, dar a dat asigurări că situaţia „este gestinabilă”.
Producţia de energia electrică a înregistrat un maxim instantaneu cu câţiva MW sub 10.000 MW, „care este considerat un maxim în ultimii 15 ani, de consum energie electrică”, potrivit reprezentanţilor ministerului.
„Încercăm să analizăm o prognoză cât mai exactă a nivelului apei pe Dunăre. Într-adevăr, este la valoarea cea mai mică din ultimii zece ani, în momentul de faţă este în jur de 1.900 metri cubi pe secundă, vorbesc de Baziaş. Este ger în toată Europa. (…) Lucrurile sunt gestionabile”, a precizat secretarul de stat, în urma comandamentului de miercuri de la Dispeceratul Energetic Naţional.
Debitul scăzut al Dunării a generat reducerea producţiei de electricitate la cele două centrale hidroelectrice de pe fluviu, Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II (Gogoşu), însă, deocamdată, situaţia este gestionabilă.
Un nivel critic ar fi dacă se atinge un debit de 1.500 mc pe secundă. „Mai avem spaţiu până atunci, nu sunt momente de îngrijorare”, a subliniat Corina Popescu.
Oficialul Ministerului Energiei spune că autorităţile analizează în permanenţă nivelul stocului şi nivelul apei de pe Dunăre.
În prezent, mai există peste 2.000 de locuinţe nealimentate cu energie electrică în zonele afectate de ninsori şi viscol.
„Suntem mobilizaţi. Sunt echipe în teren care intervin. De dimineaţă aveam peste 10.000 consumatori întrerupţi, acum, la această oră, au scăzut la 2.000 şi ceva de consumatori, deci sunt peste 8.000 de consumatori care au fost realimentaţi”, a afirmat Popescu.
Secretarul de stat a precizat că grupurile de la Complexul Energetic Oltenia „funcţionează” şi că au fost zile în care au funcţionat toate cele 11 grupuri ale producătorului de energie.
În plus, nu sunt semnale de alarmă la nicio ţară vecină României, a mai spus oficialul.