Până la vârsta de doi ani, copiii nu trebuie să aibă acces la telefoane și tablete, mai puțin în momentele când vorbesc cu bunicii sau cu cei dragi. Este recomandarea Ministerului Educației într-un proiect de ordin. Documentul se adresează atât educatorilor, cât și părinților. Noile criterii ar trebui să se aplice din toamnă, dacă vor fi aprobate la timp.
Alexa Stănescu, jurnalistă Edupedu.ro, despre ce va presupune aplicarea acestor reguli
„Copilul trebuie să învețe să folosească tehnologia în scopuri educative. Să identifice litere, să folosească mousse-ul sau tastatura. Ministerul Educației precizează pe categorii și intervale de vârstă ce ar trebui copiii să știe în acest document. Cum să comunice eficient la vârsta de un an și jumătate sau la trei ani sau la cinci ani. Ce abilități sociale trebuie să aibă, cum să împartă jucăriile și așa mai departe, iar educatorii sunt sfătuiți, de exemplu, să invite scriitori la grădiniță pentru a încuraja cititul”, a precizat Alexa Stănescu, jurnalistă Edupedu.ro.
Pentru copiii cu vârste între 2 şi 5 ani, se recomandă cel mult o oră de expunere la ecrane, împreună cu părintele sau educatorul, pentru a discuta despre ceea ce au văzut.
Ordinul Ministerului Educației conține cinci capitole despre dezvoltarea copilului pe mai multe planuri: socio-emoțional, dezvoltarea limbajului, despre sănătate și igienă personală…și altele.
Alexa Stănescu: „Sunt recomandate și pauze între 15 și 20 de minute între reprizele de privit”
„Poate cea mai importantă recomandare care se face atât părinților, cât și educatorilor este cea legată de folosirea tehnologiei, pentru că este pentru prima oară când Ministerul spune clar că până în 2 ani, copiii nu trebuie să aibă acces la telefoane și tablete, mai puțin în momentele când vorbesc cu bunicii sau cu cei dragi. Pentru copiii între 2 și 5 ani se recomandă maximum o oră de expunere la ecrane împreună cu părintele sau educatorul pentru a discuta despre ce au văzut, dar și pentru a explora personaje preferate din jocuri, desene sau activități. De asemenea, sunt recomandate și pauze între 15 și 20 de minute între reprizele de privit”, a adăugat Alexa Stănescu.
Un studiu recent al organizației „Salvati Copiii” arată că aproximativ 80% dintre părinții care au copii mai mici de 5 ani spun că aceștia se uită la filmulețe, iar 92% dintre părinți susțin că îi verifică în fiecare zi.
Sursa foto: Shutterstock