Confidenţialitate


Ministerul de Interne al Austriei renunță la dreptul de veto privind aderarea României și Bulgariei la Schengen


Ministerul de Interne al Austriei renunță la dreptul de veto privind aderarea României și Bulgariei la Schengen

Ministerul de Interne al Austriei a anunțat luni că renunță la dreptul de veto privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, deschizând astfel calea miniștrilor de Interne ai Uniunii Europene să aprobe măsura în cadrul reuniunii care va avea loc joi.

Opoziția Austriei era ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată, transmit agențiile de presă France Press şi Reuters.

Decizia va ajunge pe masa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene care începe joia aceasta.

România și Bulgaria sunt, în prezent, membre ale Uniunii Europene și ale NATO și parțial membre ale Spațiului Schengen prin aderarea aeriană și maritimă la 31 martie 2024.

„După Schengen Air, Schengen Land este acum deschis României și Bulgariei” a declarat Gerhard Karner – ministrul de Interne al Austriei, scrie Reuters.

Controale temporare timp de şase luni

Potrivit unui acord prezentat în noiembrie în Ungaria, stat care prezidează până la finalul anului Consiliul Uniunii Europene, controale temporare vor fi efectuate „pentru o perioadă iniţială de şase luni, pentru a reduce la minim schimbarea potenţială a rutelor migratorii care ar putea rezulta” din această extindere a spaţiului Schengen.

În urmă cu puțin peste două săptămâni, în cadrul unei conferințe de presă la Budapesta, Viktor Orban spunea că „Și ultima barieră a fost înlăturată aici. Dacă toate merg conform planurilor noastre, atunci, de la 1 ianuarie 2025 dacă mă duc la domnul premier cu mașina nu voi mai fi oprit la frontieră, ci voi putea conduce mașina de la Budapesta la București fără să fie vreun control, ceea ce va fi foarte important în viața noastră, a tuturor”. 

Viktor Orban avea la momentul respectiv – pe 22 noiembrie 2024 – o conferință de presă alături de Marcel Ciolacu, care a transmis că „Preluarea de către România a protecției granițelor parțiale ale Uniunii Europene va avea un impact pozitiv și asupra Ungariei”.

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen. Reuniunea Consiliului JAI va avea loc la Bruxelles în această săptămână, joi și vineri.

Autori: Carmen Zanfir și Julia Nagy

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Viktor Orban, despre aderarea deplină a României la spațiul Schengen: De la 1 ianuarie 2025, dacă toate merg conform planurilor, voi putea conduce mașina de la Budapesta la București fără să fie vreun control | VIDEO


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…