Începând de marți, România asigură Președinția Consiliului Uniunii Europene, context în care Ministerul Afacerilor Interne va prezida, pentru șase luni, componenta de afaceri interne a Consiliului.
Ministerul Afacerilor Interne va conduce 20 de grupuri de lucru, va furniza expertiză pentru 10 grupuri de lucru aflate în responsabilitatea altor ministere și va participa cu specialiști la alte 3 grupuri de lucru la nivelul agențiilor europene. Potrivit unui comunicat remis Europa FM, Ministerul Afacerilor Interne va gestiona problematica dezbătută în peste 200 de reuniuni ale grupurilor de lucru care se vor desfășura în special la Bruxelles.
Primul eveniment va avea loc la București, în intervalul 29-31 ianuarie, va fi organizat de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și va avea ca temă pregătirea la dezastre cu probabilitate redusă de producere, dar cu impact major.
Reuniunea Informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, la nivel de miniștri, va fi următorul eveniment și se va desfășura tot la București, în perioada 7-8 februarie 2019.
Printre prioritățile pe componenta de afaceri interne a Președinției Române a Consiliului se numără continuarea unor dosare importante aflate în prezent în lucru, precum migrația, gestionarea frontierelor externe și consolidarea securității interne a Uniunii Europene.