Confidenţialitate

Mini-vacanta de Rusalii atrage turisti in multe statiuni din tara

Rusaliile sunt sărbătorite întotdeauna duminica, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte. Este marcat momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor. Este considerat momentul întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni.

Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, în lunea de după Rusalii este sărbătorită Sfânta Treime.

În ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de vară – cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor. De Rusalii, este obişnuit şi faimosul joc al căluşarilor, constând în săritul peste foc pentru a scăpa de iele.

Weekend-ul acesta, peste 150 de mii de persoane din mai multe țări, inclusiv preşedintele Ungariei,sunt aşteptate la Pelerinajul de la Şumuleu, judeţul Harghita. Locurile de cazare au fost rezervate pe o rază de 50 de kilometri încă de anul trecut. Trei trenuri vor aduce sute de pelerini din Ungaria.