Protest anunțat miercuri, 2 octombrie, de Federația Națională Mine Energie, afiliată la Confederația Cartel ALFA. Sindicaliștii ies în stradă în fața Guvernului. Protestul va avea loc începând cu ora 11:00.
Minerii vor protesta față de noua lege a pensiilor publice, lege care a afectat – susțin ei – cele mai vulnerabile categorii de pensionari. Sindicaliștii reclamă că în urma recalculării pensiilor cei care au muncit în condiții grele și periculoase vor avea pierderi financiare semnificative.
Unii dintre ei spun că pe hârtie s-au trezit cu pensii reduse drastic, în unele cazuri cu până la 50%.
Minerii, energeticienii și alte categorii profesionale afectate de recalcularea pensiilor au cerut Executivului în mai multe rânduri să ia măsuri pentru corectarea acestor situații. Ei spun că sunt inechități și nu se respectă drepturile celor care au muncit în condiții dificile.
Protestul este anunțat să dureze două ore, de la 11:00 până la ora 13:00.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Mugur Isărescu: Inflația ar putea ajunge la o valoare de sub 3% în decursul următoarelor 12-16 luni | AUDIO