Confidenţialitate

Minerii de la Paroșeni și Uricani au suspendat protestul | AUDIO

Angajații exploatărilor Paroșeni și Uricani și-au suspendat, joi, protestul, după 11 zile petrecute în subteran.

Președintele sindicatului Huila, Laszlo Domokoș, a declarat că minerii din Valea Jiului au primit asigurări din partea premierului Ludovic Orban că Ordonanța de Urgență privind protecția lor socială va fi adoptată la următoarea ședință de guvern.

Actul a fost discutat, miercuri, în primă lectură, de noul executiv.

Ordonanța va reglementa situaţia veniturilor complementare pentru persoanele care urmează să fie disponibilizate de la Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului şi Complexul Energetic Hunedoara.

În timpul protestului, unii ortaci au ajuns la spital din cauza înrăutățirii stării de sănătate în subteran.

Minerii au amenințat că vor intra în greva foamei dacă nu vor primi venituri în completare după închiderea minelor.

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.