Confidenţialitate

Mina Petrila va fi scoasă la vânzare

Societatea Națională de Închideri de Mine Valea Jiului scoate la vânzare Mina Petrila.

Este vorba, de fapt, despre clădirile pe care administrația publică ar fi trebuit să le preia pentru un proiect de revigorare a zonei + transmite corespondentul Europa FM, Marius Mitrache.

Petre Drăgoescu, director tehnic în cadrul Societății de Închideri de Mine Valea Jiului susţine că s-a ajuns în această situaţie, după ce, ani la rând, s-a tergiversat demolarea clădirilor, sub pretextul revigorării prin actiuni culturale. Primăria Petrila si Ministerul Culturii, însă, nu le vor.

Petre Drăgoescu spune că nici una dintre cele două instituţii nu doreste să intre în posesia acestor clădiri clasificate a fi monumente istorice.

Drept pentru care a început întocmirea documentației pentru organizarea unei licitaţii publice pentru vânzarea întregului ansamblu istoric de la Petrila.

Costurile sunt evaluate la un pret de pornire de 2,038 milioane de lei, pret rezultat din evaluarea clădirilor si a terenului.

Asta, în condițiile în care programul de închidere al minei s-a finalizat, iar cei care au avut în custodie această entitate, sunt în continuare obligati să plătească pentru a o păzi, iar costurile se ridică undeva la 670.000 de lei la nivelul unui an.

Cine le va cumpăra, dacă se vor găsi cumpărători, trebuie să facă un plan, cu care să se ducă la Ministerul Culturii, care să îl aprobe.

Mina Petrila, potrivit planului inițial, ar fi urmat să fie demolată total și în locul ei, terenul trebuia însămânțat cu iarbă.

Un grup de arhitecti si voluntari au arătat, însă, că redresarea zonei se poate face prin revigorarea acestor clădiri si chiar au găsit bani pentru finantare.

Totul depindea de cât de repede reusea administratia să intre în posesia clădirilor, pentru că bani ar urma să vină.

Proiectul de revigorare al minei a fost chiar premiat recent la nivel national, însă, nu s-a mai întamplat nimic.