Mike Tyson îi cunoaște bine pe Ilie Năstase și Nadia Comăneci, nu știe cine este Simona Halep, iar cazul lui Lucian Bute nu-l surprinde, fiindcă “toți boxerii se dopează”.
Fostul campion mondial la categoria grea a avut joi o conferință de presă la București, în care a surprins cu mai multe răspunsuri șocante. Americanul a declarat că adoră tenisul: “Stiu cine este Nasty. A fost un tip excentric, iar înainte să vină cu energia lui, tenisul era plictisitor. L-a copiat oarecum și John McEnroe. Nu știu cine este Simon Halep, însă am o fiică de 7 ani care joacă bine tenis și sigur o știe” – a spus Tyson, mărturisind că a cunoscut-o și pe Nadia Comăneci, al cărei 10 a revoluționat gimnastica în anii ’70.
În privința lui Lucian Bute – acuzat de dopaj, Mike Tyson este tranșant: “Acum dacă lupți și nu te dopezi, e ca și cum ai fi un troglodit. Unde ai fost? Te-ai asuns sub o piatră? Toți o fac, dar el a fost prins. Nu poți să fi competitiv altfel, din păcate”, este de părere “Iron Mike”.
Totodată, el susține că s-a bucurat după ce nu a mai boxat, fiindcă nu mai putea suporta stresul, deși recunoaște că nu a avut de ce să se plângă din punct de vedere financiar, într-un sport în care ești foarte bine plătit chiar și când pierzi.
În vârstă de 50 de ani Mike Tyson a fost cel mai tânăr campion al lumii la categoria grea, cucerind centura WBC în 1986, la doar 20 de ani. La 21 de ani a reunit titlurile mondiale WBC, IBF și WBO, iar din cele 58 de meciuri ale carierei, 44 le-a câștigat prin knock-out, multe încă în prima repriză. Nu a fost un boxer elegant, ca Muhammad Ali, forța loviturilor lui fiind însă decisivă în confruntările din ring.