Mike Tyson îşi scoate la vânzare reşedinţa pe care o deţine în Las Vegas, construită sub forma unui palat, pentru suma de 1,5 milioane de dolari, scrie contactmusic.com.
Vila celebrului pugilist, care a fost remodelată, conţine cinci dormitoare, şase săli de baie, o cascadă miniaturală în holul principal, trei şemineuri, o pivniţă pentru vinuri, o sală multimedia şi o piscină uriaşă.
Mike Tyson a locuit în această vilă începând din anul 2008, dar intenţionează să se mute într-o reşedinţă mai mare, aflată pe aceeaşi stradă, precizează TMZ.com.
Totuşi, vila nu include o cuşcă pentru tigri, precum aceea din filmul “The Hangover”, o comedie din 2009 în care a jucat şi pugilistul american.
Mike Tyson, care i-a avut ca parteneri de afiş pe Bradley Cooper şi Ed Helms, a jucat şi în continuarea acelui film, lansat în 2011.