Fostul campion mondial la box Mike Tyson a venit, miercuri, în Parlament, unde vizitează Senatul şi Camera Deputaţilor, fiind întâmpinat la sosire de către un grup de parlamentari PNL, dar şi de fostul tenismen Ilie Năstase, şi a afirmat că este impresionat de clădire, dar politica i se pare “neplăcută”, pentru că singurul care contează este învingătorul.
La sosire, fostul pugilist a spus că este “impresionat” de clădirea Parlamentului, dar nu îi place politica, pe care o consideră “neplăcută” (“nasty” – n.r.). “Politica este neplăcută, nu contează decât învingătorul”, le-a spus Tyson jurnaliştilor. El a spus că a fost în vizită în Constanţa şi îl ştie pe boxerul român Lucian Bute.
Când a ajuns în Parlament, Tyson a semnat autografe şi s-a pozat cu mai multe persoane, majoritatea fiind funcţionari din Camera Deputaţilor şi din Senat care au venit să îl vadă. El a făcut şi un tur al Parlamentului, fiind urmat de senatori, deputaţi, funcţionari parlamentari şi jurnalişti.
Fostul campion mondial la categoria grea, în vârstă de 50 de ani, vine în România pentru a participa la conferinţa de lansare a unei băuturi energizante.
Sursă: News.ro