Un bărbat de 62 de ani, din Galați, a fost reținut, acuzat că a adus țigări din Republica Moldova și le-a vândut în țară. Mii de pachete de țigări fără timbru au fost găsite în locuința gălățeanului, în urma unor percheziții.
Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, au percheziționat, vineri, două locuințe, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată.
Cele două apartamente unde au fost făcute percheziții aparțin unui bărbat de 62 de ani, bănuit de contrabandă cu țigarete.
„Din cercetări, a reieșit că, în perioada septembrie 2019 – februarie 2020, acesta ar fi comercializat, în mod repetat, țigarete provenite din contrabandă, prejudiciul creat urmând a fi stabilit ulterior, pe parcursul anchetei. Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au găsit și ridicat 5.000 de pachete țigarete, diferite mărci, de proveniență Republica Moldova”, au transmis, sâmbătă, reprezentanții IPJ Galați.
Bărbatul bănuit de contrabandă a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, sâmbătă, sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, pentru măsuri legale.