Confidenţialitate

Mii de obiecte de artă și bunuri arheologice, confiscate de la traficanți în urma unei operațiuni a Europol

Peste 4.000 de obiecte de artă și bunuri arheologice au fost recuperate, iar 75 de persoane au fost arestate în urma unei operațiuni a Europol ce s-a desfășurat pe durata a două luni și la care au luat parte 18 state, a anunțat luni agenția europeană, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Operațiunea purtând numele de cod “Pandora”, care s-a desfășurat în lunile octombrie și noiembrie ale anului trecut sub conducerea polițiilor cipriote și spaniole, a avut ca țintă reprimarea activităților infracționale ale unor organizații care se ocupau cu contrabanda de opere de artă și obiecte arheologice în Europa.

În cadrul operațiunii au fost confiscate peste 3.500 de artefacte culturale, aproape jumătate dintre acestea fiind bunuri arheologice. În plus, s-a reușit recuperarea a peste 400 de monede din diferite perioade istorice.

Cinci sute de artefacte istorice au fost găsite numai în localitatea spaniolă Murcia, 19 dintre acestea fiind furate din Muzeul de Arheologie din acest oraș, în 2014, precizează sursa citată.

În cadrul acestei operațiuni au fost implicate state precum Austria, Germania, Grecia, Italia și Malta, dar și organisme internaționale ca UNESCO și Organizația Mondială a Vămilor (WCO).