Mihai Precup, președinte la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP), a fost invitatul Mădălinei Dobrovolschi în emisiunea „Piața Victoriei” de miercuri seara. AMEPIP va avea aproximativ 90 de persoane, a explicat Mihai Precup la Europa FM. Iar despre formula de salarizare vehiculată în presă, președintele AMEPIP a spus că este „o dezinformare”. „Salariații Agenției sunt pe aceeași salarizare ca și toți alți funcționari publici din sistemul de stat. Vorbim despre Legea 153 din 2017, parcă, care reglementează nivelul de salarizare al personalului din fonduri publice”, a explicat Mihai Precup. Cât despre rolul AMEPIP, Mihai Precup a spus că „Rolul nostru este de a avea grijă de avuția statului. De patrimoniul statului”.
Mihai Precup: Formula de salarizare la AMEPIP, „o dezinformare”. „Orice dezinformare pornește de la o mică părticică adevărată care se duce spre o concluzie total falsă”
Mădălina Dobrovolschi: Eu m-am uitat foarte atent la modul în care a apărut ecoul înființării Agenției, o chestiune care este reglată de jalon PNRR, a fost titrat ca o super agenție care apare pe piață să conducă toate companiile de stat și unde salariile vor fi foarte mari. Așa este? Aveți salarii speciale față de alte agenții? Pentru că mă uitam și la faptul că se scria în presă despre 10.000 de lei brut pe lună. Care este formula de salarizare? Este un bonus pe care îl primesc angajații Agenției sau care este adevărul?
Mihai Precup: „Cred că este o dezinformare. Știți, ca orice dezinformare pornește de la o mică părticică adevărată care se duce spre o concluzie total falsă. Salariații Agenției sunt pe aceeași salarizare ca și toți alți funcționari publici din sistemul de stat. Vorbim despre Legea 153 din 2017, parcă, care reglementează nivelul de salarizare al personalului din fonduri publice. La fel este și președintele și vicepreședintele. Agenția s-a înființat în urma discuțiilor cu Comisia Europeană. Nimeni nu vorbește că dacă suntem operaționali până în martie România atrage 3 miliarde de euro în țară – bani care vor fi folosiți pentru investiții: pentru drumuri, pentru autostrăzi, pentru spitale. Și ține doar de noi. Suntem o echipă mică, chiar dacă ni s-a aprobat o organigramă corespunzătoare raportat la nivelul nostru de activitate, dar azi suntem undeva la 20 de persoane, 19-20 de persoane”.
Mihai Precup, despre organigrama AMEPIP: „Este azi undeva la 90 de persoane”
Mădălina Dobrovolschi: De câte persoane va fi nevoie ca agenția să fie funcțională? Pentru că dacă trebuie să controlați toate companiile de stat, să mergeți prin consilii de administrație să vedeți unde și cum… Posturile sunt ocupate sau nu?
Mihai Precup: „O să avem nevoie de oameni care se vor duce dacă ni se va solicita inclusiv în selecții pentru consilii de administrație la nivel local”.
Mădălina Dobrovolschi: Și atunci, care este de fapt organigrama?
Mihai Precup: „Organigrama companiei este azi undeva la 90 de persoane”.
Mihai Precup, despre suplimentul de 50% la salariu: „Îl primește orice funcționar care lucrează cu fonduri europene”
Mădălina Dobrovolschi: Persoane care vor primi un supliment de 50% la salariu? Informația aceasta la ce se referă?
Mihai Precup: „În plus față de aceasta, personalul Agenției – în urma negocierilor cu Comisia Europeană – ni s-a cerut expres să primească un plus pe care toți funcționarii publici care lucrează pe fonduri europene îl primesc. La noi nu este pe fonduri europene, la noi este pentru că suntem – așa s-a negociat cu Comisia Europeană și face parte din statut. Însă, acest 50% îl primește orice funcționar care lucrează cu fonduri europene – fie el de la Ministerul Finanțelor, fie el de la Ministerul Fondurilor Europene sau oricare are altă agenție”.
Mihai Precup: „Vom fi independenți. Acum suntem încă dependenți de banii de la bugetul de la Secretariatul General al Guvernului doar pentru că suntem la început”
Mădălina Dobrovolschi: Dar Agenția aceasta, uitându-mă tot la modul în care a fost construită, nu ar trebui la un moment dat să se administreze singură, pentru că înțeleg că veți putea să aveți venituri proprii din 30% din amenzile aplicate companiilor monitorizate și un tarif de monitorizare de până la 0,1% don veniturile totale stabilite prin situații financiare anuale, veniturile acestea ale companiilor monitorizate. Veți fi independenți sau veți depinde de banii de la bugetul de stat?
Mihai Precup: „Vom fi independenți. Acum suntem încă dependenți de banii de la bugetul de la Secretariatul General al Guvernului doar pentru că suntem la început. Eu sper foarte tare că în cursul acestui an vom fi independenți. Și pentru anii următori, nu vom sta pe banii statului. Nu vom sta pe bugetul de stat. În plus față de aceasta, modificările legislative pe care le-am făcut la final de an au fost tocmai pentru a respecta constrângerile de natură bugetară: am scăzut numărul direcțiilor – de la 5 direcții am scăzut la 2 direcții. Deci, în loc să avem 5 directori care era plătiți aproape la fel ca și președintele Agenției, am scăzut la 3 directori”.
Beneficiile românilor de pe urma AMEPIP
Întrebat ce beneficii au românii de pe urma acestei Agenții, Mihai Precup a spus la Europa FM că: „Rolul nostru este de a avea grijă de avuția statului. De patrimoniul statului. Și cum facem asta? Informând cetățenii, punând lumină pe performanțele întreprindelor publice, monitorizându-le, venind cu soluții în politica de proprietate a staului. Și doi, asigurându-ne că alegem cei mai buni oameni în consiliile de administrație. Că procedurile se desfășoară conform legii, astfel încât la final de zi să avem oameni care au experiență, care sunt independenți de voința politică în consiliile de administrație”.
Cine este Mihai Precup?
Mihai Precup are 37 de ani și a intrat în Administrația Publică în martie 2022, când a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanțelor. În 2023, Mihai Precup a fost numit secretar de stat în Cancelaria primului ministru. Este doctor în investiții, cu un doctorat obținut la Universitatea Sorbona din Paris și la Universitatea de Vest din Timișoara. La Universitatea Sorbona a predat cursuri de Politică Monetară, pe o poziție de Cadru Didactic Asociat, conform contului său de LinkedIn. În iunie 2023 a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Băncii Europene de Investiții, iar în noiembrie 2023, Mihai Precup a fost numit președinte AMEPIP.
Ce este Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP)?
„Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, denumită în continuare AMEPIP, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.
În conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.111/2016, cu modificările și completările ulterioare, AMEPIP are rolul de a elabora și de a propune Guvernului proiectul de lege privind politica de proprietate a statului, de a coordona și monitoriza implementarea acțiunilor și politicilor de guvernanță corporativă la nivelul autorităților publice tutelare, respectiv de a aplica sancțiuni pentru abaterile identificate”, se arată în Hotărârea privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
Care este rolul AMEPI?
„AMEPIP exercită următoarele funcții:
- a) de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional din domeniile sale de responsabilitate;
- b) de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiilor și politicilor Guvernului în domeniile sale de activitate, precum şi a propriilor strategii şi politici, coordonate cu politica Guvernului;
- c) de monitorizare și control a implementării și respectării cerințelor de guvernanță corporativă prevăzută în legislația în vigoare de către autoritățile publice tutelare și de către întreprinderile publice;
- d) de administrare a proprietății statului, prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului;
- e) de verificare și de avizare a indicatorilor – cheie de performanță ai întreprinderilor publice;
- f) de sprijin tehnic și îndrumare a autorităților publice tutelare și întreprinderilor publice privind implementarea regulilor de guvernanță corporativă”, se mai prezintă în Hotărârea privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
Alte atribuții AMEPIP
„(1) În vederea realizării rolului prevăzut la art. 1 alin. (2), AMEPIP îndeplinește atribuțiile prevăzute la art. 44 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare.
- (2) Pe lângă atribuțiile principale prevăzute la alin. (1), AMEPIP îndeplinește și următoarele atribuții:
- a) monitorizarea performanței întreprinderilor publice și pregătirea rapoartelor anuale care detaliază performanța financiară și nefinanciară a întreprinderilor publice;
- b) publicarea informațiilor și raportărilor actualizate cu privire la întreprinderile publice;
- c) organizarea și gestionarea tabloului de bord, astfel cum este definit la art. 2 pct. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare;
- d)sprijinirea autorităților publice tutelare, la solicitarea acestora, cu privire la implementarea politicii de proprietate și a principiilor de guvernanță corporativă;
- e) exercitarea competențelor de autoritate publică tutelară la întreprinderile publice aflate sub autoritatea sa;
- f) organizarea și gestionarea corpului administratorilor de întreprinderi publice;
- g) editarea publicațiilor de specialitate și susținerea cursurilor de formare profesională pentru personalul autorităților publice tutelare, întreprinderilor publice, administratori, directori, precum și alte persoane interesate, pe teme de guvernanță corporativă;
- h) orice alte atribuții prevăzute în acte normative”, conform documentului de Hotărâre privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
Exercitarea atribuțiilor AMEPIP
„(3)În exercitarea atribuțiilor sale, AMEPIP:
- a) colaborează cu ministerele, cu celelalte instituții publice și autorități ale administrației publice centrale și locale, cu întreprinderile publice, precum și cu alte organizații naționale sau internaționale;
- b) poate solicita, iar autoritățile publice tutelare sunt obligate să comunice, datele și informațiile referitoare la întreprinderile publice aflate în portofoliu;
- c) încheie acte juridice, inclusiv protocoale/acorduri de colaborare cu persoane juridice de drept public și/sau de drept privat, în condițiile legii;
- d) transmite autorităților publice tutelare recomandări sau propuneri de remediere în vederea îmbunătățirii gradului de conformare cu cerințele de guvernanță corporativă.
Art. 5. – În aplicarea dispozițiilor art. 2-1, alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, AMEPIP exercită următoarele atribuții:
- a) monitorizează modul în care autoritățile publice tutelare de la nivel central își îndeplinesc obligațiile esențiale prevăzute la art.2-1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011;
- b) aplică sancțiunile prevăzute de lege în cazul neîndeplinirii de către autoritățile publice tutelare de la nivel central a obligațiilor prevăzute la lit. a);
- c) elaborează un raport cu privire la neîndeplinirea de către autoritățile publice tutelare de la nivel central a obligațiilor prevăzute la lit. a), ulterior aplicării de sancțiuni și notificării acestora;
- d) prezintă Guvernului raportul prevăzut la lit. c) și, în baza unei temeinice justificări, propune prin memorandum preluarea prin hotărâre a calității de autoritate publică tutelară pentru întreprinderilor publice față de care autoritatea publică tutelară de la nivel central nu și-a îndeplinit obligațiile legale, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare;
- e) elaborează și inițiază, prin Secretariatul General al Guvernului, proiectul de hotărâre a Guvernului prevăzut la lit. d)”, se arată în Hotărârea privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
Responsabilitatea finală AMEPIP
„Art. 6. – AMEPIP are responsabilitatea finală de a asigura o procedură de selecție transparentă și competitivă pentru numirea membrilor consiliului de administrație, de a monitoriza, evalua și controla aplicarea principiilor de guvernanță corporativă, de a publica periodic rapoarte privind îndeplinirea indicatorilor – cheie de performanță, precum și de a aplica sancțiuni”, mai spune Hotărârea privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei” cu Mădălina Dobrovolschi aici:
Sursa foto: Europa FM