Confidenţialitate

Mihai Polițeanu, primarul ales al Ploieștiului: Nu ne-am bătut cu Iulian Dumitrescu, PSD și PNL, ci cu resemnarea oamenilor pentru că era foarte multă dezamagire | VIDEO

După 34 de ani de dominație PSD și PNL, primăria municipiului Ploiești a fost câștigată de un independent. Invitatul lui Tudor Mușat în emisiunea „Piața Victoriei” a fost deputatul Mihai Polițeanu, primarul ales al Ploieștiului și explică cum a reușit să comunice cu locuitorii Ploieștiului în absența presei care să preia mesajele sale. „Eu am anunțat ca obiectiv politic încă din precampanie și din campanie că îmi doresc să trimit în opoziție PSD și PNL”, a spus Mihai Polițeanu la Europa FM. „Nu ne-am bătut cu Iulian Dumitrescu, PSD și PNL, ci cu resemnarea oamenilor pentru că era foarte multă dezamagire”, a subliniat Mihai Polițeanu.

Mihai Polițeanu: „Noi când am ieșit prima oară în stradă pur și simplu intram în scările de bloc”

Tudor Mușat: Ploieștiul nu este un oraș mic. Cum faci comunicare cu oamenii în absența unei prese care să preia mesajele într-o bătălie fenomenală pentru control între cele două mari partide PSD și PNL. Cum se produce eficient acest lucru?

Mihai Polițeanu: „S-a dezvoltat și organic pentru că nu ne-am planificat în mod deosebit. Noi când am ieșit prima oară în stradă pur și simplu intram în scările de bloc, băteam la ușă. Asta s-a întâmplat o lună și jumătate, timp în care am comunicat pe Facebook că m-am dus în cartierul X, în cartierul Y și am discutat cu cetățenii.

După o lună, o lună și jumătate au început ploieștenii în mod natural să ne scrie. <<Vino și la noi în cartier, avem probleme cu canalizarea, cu apa curentă, avem problemă cu transportul în comun, cu spațiul verde sau cu locurile de joacă pentru copii>>”.

Mihai Polițeanu: Nu ne-am bătut cu Iulian Dumitrescu, PSD și PNL, ci cu resemnarea oamenilor pentru că era foarte multă dezamagire

Mihai Polițeanu: „Și în momentul acela am început să strângem comunități, pentru că era vorba de probleme comune ale comunităților geografice din ploiești și atunci au apărut proiecte de Hotărâre de Consiliu Local pe care le-am scris, petiții cu mii de semnături tocmai pentru a rezolva probleme Ploieștiului.

În mod natural a apărut. Mai ales că am observat că în prima lună, în prima lună și jumătate când băteam la ușile oamenilor aproape 90% dintre cei care răspundeau la ușă stăteau de vorbă cu noi. Ceea ce arată o dorință fenomenașă de a discuta despre problemele Ploieștiului și arată deconectarea totală, dar totală a clasei politice de cetățeni, de probleme lor.

Nu ne-am bătut nici cu problemele Ploieștiului, nici cu Iulian Dumitrescu, cu Mircea Cosma, cu Vlad Cosma sau cu Roberta Anastase sau cu PSD și PNL, ci ne-am bătut cu resemnarea oamenilor pentru că era foarte multă dezamagire și dezamăgirea nu mai ducea la revoltă, ci ducea la resemnare”.

Mihai Polițeanu: „Eu am anunțat ca obiectiv politic încă din precampanie și din campanie că îmi doresc să trimit în opoziție PSD și PNL”

Tudor Mușat: Cu ce fel de Consiliu Local, cu cel de majoritate acolo, cu ce fel de instrumente se poate bate un independent?

Mihai Polițeanu: „În Consiliul Local nu contează că este primar independent sau ar fi fost într-o altă realitate primar din partea unui partid politic, pentru că sunt șase partide în Consiliul Local. Diferențele sunt foarte mici în ceea ce privește procentele și numărul de consilieri locali. Eu am anunțat ca obiectiv politic încă din precampanie și din campanie că îmi doresc să trimit în opoziție PSD și PNL și este normal să se întâmple acest lucru câtă vreme Ploieștiul a fost administrat atât de prost timp de 34 de ani”.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”

Sursa foto: Inquam Photos / Nichita Cojocea

Citește și: Viktor Orban: „Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcția de secretar general al NATO”. Ce i-ar fi promis Mark Rutte lui Orban pentru votul de sprijin