Confidenţialitate

Mihai Gheorghiu, Coaliția pentru Familie: ”E o primă bătălie, vor mai urma şi altele pe care sigur le vom câştiga”

“Ce am trăit noi astăzi este un vot legal şi constituţional (…) un vot covârşitor, chiar dacă nu am împlinit ţinta noastră de şase milioane. Chiar dacă ţelul nostru nu este împlinit şi nu am putut revizui Constituţia, acest vot (…) rămâne să existe în istoria acestei societăţi şi acestei naţiuni. Data viitoare vom reuşi, pentru că apărarea firescului, apărarea a ceea ce am primit şi a ceea ce vrem să lăsăm în urma noastră este importantă pentru milioane şi milioane de români. Acum există dovada extraordinară a acestui interes. Nimeni nu va mai putea spune că sunt numai nişte semnături care nu ştim cum au fost luate. (…) Este vocea unei părţi a poporului român şi această voce trebuie să cântărească. (…) Viaţa noastră va deveni, începând de mâine mult mai complicată, dar vocea noastră s-a auzit, NU-ul nostru împotriva intruziunii ideologiei de gen în minţile şi sufletele copiilor acestei ţări s-a auzit. E o primă bătălie, vor mai urma şi altele pe care sigur le vom câştiga”, a declarat duminică liderul CpF, Mihai Gheorghiu.

“Ne-am confruntat cu o imensă maşină propagandistică, antireferendum, pro boicot, de manipulare şi dezinformare a acestui popor. Ne-am confruntat şi cu un fenomen neaşteptat şi anume boicotul generalizat al partidelor politice din România împotriva acestui referendum. Iniţiativa noastră nu este una politică şi am refuzat întotdeuna confiscarea politică”, a mai spus Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie.

20,41 % este prezența la urne anunțată de BEC la finalul zilei de duminică, la închiderea urnelor.

S-au înregistrat 3.276.754 votanți pe liste permanente, 408.637 votanți pe liste suplimentare și 46.313 votanți cu urna mobilă.

Cei mai mulți oameni au votat în mediul rural, 1.901.888.