Confidenţialitate


Mihai Chirica: Mergem cu gaze lacrimogene şi jandarmi să preluăm preşedinţia Comisiei Europene?


Mihai Chirica: Mergem cu gaze lacrimogene şi jandarmi să preluăm preşedinţia Comisiei Europene?

”Mergem cu gaze lacrimogene şi jandarmi să preluăm preşedinţia Comisiei Europene?”, întreabă ironic primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, în postarea sa de pe Facebook unde distribuie declarațiile făcute agenției de știri Agerpres.

“Am ajuns, din păcate, şi vorbesc în calitate de cetăţean al acestei ţări, în cea mai penibilă situaţie din 1992 şi până în prezent. Imaginea României este praf. De la mineriadă, bătaia jandarmilor din Piaţa Victoriei vine să remonteze o teorie care a dominat foarte mult spectrul politic românesc şi internaţional: că PSD este succesorul de drept al fostului partid comunist, că foloseşte aceleaşi soluţii în ceea ce priveşte guvernarea bazată pe autocraţie, forţă şi represiune, şi nu are nici cea mai mică legătură cu istoria acestui popor, cu identitatea naţională şi necesitatea de a-şi întări statutul de stat european, şi că nu face decât să slujească interesele personale sau de familie ale unor lideri vremelnici care nu au făcut decât să distrugă tot în jurul lor”, a declarat pentru Agerpres primarul Mihai Chirica.

Potrivit acestuia, liderul PSD, Liviu Dragnea, este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat vineri seara în timpul Mitingului Diasporei din Piaţa Victoriei din București.

“Din punctul meu de vedere, până la pasul înainte, înapoi, lateral, de tot afară din partid, domnul Dragnea trebuie să răspundă la câteva întrebări esenţiale pentru România de astăzi. Cui folosesc bastoanele date în cap demonstranţilor şi gazele lacrimogene, statului de drept sau statului paralel?

Cui folosesc aceste ieşiri absolut ridicole pe care le-a avut jandarmeria faţă de populaţia nevinovată a României, în condiţiile în care noi peste patru luni preluăm preşedinţia Comisiei Europene?

Mergem cu gaze lacrimogene şi jandarmi să preluăm această preşedinţie? Cum reuşim noi să gestionăm nişte teme de politică europeană, cum ar fi brexitul, în calitate de preşedinte al Comisiei Europene, în sensul în care noi nu reuşim să gestionăm nici capacitatea de a întări democraţia în România şi reacţionăm violent împotriva unor oameni care demonstrează paşnic?”


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…