Confidenţialitate

Mihaela Rădulescu, La Radio: Felix Baumgartner era în planul meu. Nu era în planul meu să facem și ochiurile împreună dimineața

‘Felix Baumgartner face parte din colecţia mea de interviuri ‘Cei mai buni din lume’ în care am adunat nişte interviuri de care sunt foarte mândră – câştigători de Oscaruri, câştigători de premii Nobel, campioni mondiali în diverse sporturi, scriitori dintre cei mai bine vânduţi din lume, Dan Brown, Orhan Pamuk…’, a explicat Mihaela Rădulescu, referindu-se la motivul pentru care a ajuns în preajma parașutistului austriac.

‘El era în planul meu de cei mai buni din lume, pentru că e un om cu 7 recorduri mondiale şi primul om care a depășit viteza sunetului. Era în planul meu. Nu era în planul meu să şi facem ochiurile împreună dimineaţa’, a mai spus Mihaela Rădulescu, râzând.

Cu ocazia aceasta, Andreea Esca i-a făcut și o mărturisire invitatei sale. În momentul în care a fost difuzat interviul pe care Mihaela Rădulescu I l-a luat lui Felix Baumgartner, Andreea îl urmărea împreună cu regizorul de emisie al Știrilor Pro TV. ‘Când am văzut interviul, eu i-am spus așa: <<Răduleasca n-o să-l scape pe parașutist!>> ‘

După cum a povestit Mihaela Rădulescu în emisiunea La Radio cu Andreea Esca, ea nu a făcut ‘nicicum primul pas’ în ziua interviului, pentru că, spune ea, nu a avut niciodată această abilitate, ‘deşi din afară pare că devorează bărbaţii’.

Din ziua întâlnirii cu Felix Baumgartner Mihaela Rădulescu își amintește că, înainte să îi ia interviul, era undeva în colțul încăperii și se gândea: ‘Doamne, ce băiat!’. După ce interviul s-a terminat și Mihaela a plecat, a aflat ulterior că Felix Baumgartner se străduise să facă rost de numărul ei de telefon și reușise, doar că…îl notase greșit.

După cum i-a spus chiar el a doua zi, la o conferință moderată tot de Mihaela Rădulescu, îi dăduse 20 de mesaje în urmă cu o noapte, doar că pe alt număr de telefon. În aceeași zi însă, cei doi au ieșit la cină, iar povestea lor de dragoste a început.

Urmăriți emisiunea La Radio cu Andreea Esca și Mihaela Rădulescu în format video pe www.europafm.ro și pe pagina de Facebook La Radio cu Andreea Esca.