Confidenţialitate

Mihaela Bilic, despre consumul de pește: „Are 20-25% cantitate de proteine calitatea întâi. Sardina, mai bogată în Omega 3 decât somonul” | VIDEO

Nutriționistul Mihaela Bilic a vorbit cu ascultătorii Europa FM despre importanța includerii peștelui în alimentație. Fie că vorbim de pește proaspăt, în conservă, afumat sau uscat, acesta trebuie inclus în meniul nostru cel puțin de două ori pe săptămână, a explicat realizatoarea emisiunii Frecvența Gustului.

Peștele, din punct de vedere nutrițional, face parte din categoria cărnurilor, fiind bogat în proteine, spune Mihaela Bilic, proteine mai ușor de digerat decât cele din alte tipuri de carne:

„Numim carne orice țesut muscular care are origine animală, deci ar trebui peștele să intre în aceeași categorie. Nu mai zic de fructele de mare, care în anumite accepțiuni ar trebui permise în post. Cert este că până și fructele de mare sunt considerate diferite, nutrițional ele fac parte din aceași clasă de alimente. (…) Rația de proteine recomandată ar fi de un gram de proteine la kilogram/zi. (…) La pește avem 20-25% cantitate de proteine, proteină de calitatea întâi. (…) Peștele este chiar mai ușor de digerat și nu pică așa de greu pentru că are mai puțin colagen și elastină, deci are niște proteine foarte ușor de digerat.”

Pe lângă proteinele ușor de digerat, peștele mai conține și Omega 3, grăsimi pe care organismul nostru nu le poate produce. Un pește mic, precum sardina, este mai bogat în Omega 3 decât un pește mare, precum somonul, explică nutriționistul la Europa FM:

„Ce are peștele în plus? Ei bine, are aceste grăsimi monosaturate și polisaturate, cu atât mai mulți prezenți dacă peștele este de apă rece și, culmea, dacă peștele este mic. Sardina este mai bogată în Omega 3 decât somonul. Omega 3 vine din iarbă și din alge, deci peștele mic care mănâncă alge este mai bogat în Omega 3 decât peștele mare care are nevoie de pești mici ca să strângă o concentrație de Omega 3. Grăsimile acestea extrem de valoroase, Omega 3 este cel mai bun agent antiinflamator și face bine de la creier până la piele și sinteza de hormoni, apropo de adolescențși și copii care au nevoie de grăsime pentru a sintetiza hormonii.”

Consumați pește, indiferent de modul în care arată sau este gătit

Grăsimile din pește sunt fluide, spre deosebire de cele de origine animală, un motiv în plus să includem acest tip de carne în alimentația noastră, mai spune Mihaela Bilic:

„Când vorbim de grăsime animală ele sunt tari la temperatură ambientală, când vine vorba de pește nu mai vorbim de grăsime ci de ulei, la temperatura camerei este vâscoasă, lichidă, este o grăsime care face bine la sănătate, de aceea ar trebui ca peștele să fie frecvent în meniu.”

În final, este mai important să consumăm pește decât să-l găsim pe cel perfect, care „dă bine” în farfurie. Și, chiar dacă este prăjit, acesta merită inclus în alimentația noastră:

„E mai important să mâncăm pește decât să găsim peștele perfect, iar acest pește mic considerat de o calitate mai slabă este culmea crescut neintensiv și este extrem de gustos. Să nu vă fie teamă, dacă prăjirea este corectă, uleiul nu poate pătrunde printre fibrele de pește.”

Urmăriți în continuare Frecvența Gustului, cu Mihaela Bilic:

Foto: Shutterstock

Citește și: Cum arată farfuria ideală dacă vrei să slăbești, dar și să mănânci după ora 18:00? Mihaela Bilic explică