Emmanuel Macron l-a numit pe Michel Barnier prim-ministru al țării, după mai multe zile în care a căutat un candidat potrivit pentru această funcție. După 60 de zile de la al doilea tur al alegerilor legislative și după două săptămâni de consultări formale și informale, Emmanuel Macron l-a numit pe Michel Barnier prim-ministru al Franței, scrie Le Figaro.
Cine este Michel Barnier
Michel Barnier are 73 de ani, a fost deputat, președinte al Consiliului General Savoie. Barnier a fost de patru ori ministru și de două ori comisar european.
Michel Barnier a fost și negociator șef al Uniunii Europene pentru Brexit.
Palatul Elysée: „Președintele s-a asigurat că prim-ministrul și guvernul vor îndeplini condițiile de stabilitate”
Emmanuel Macron i-a cerut lui Michel Barnier „să formeze un guvern unit pentru a servi țara și poporul francez”, a anunțat Palatul Elysée într-un comunicat.
„Această numire vine după un ciclu de consultări fără precedent, în cursul căruia, în conformitate cu datoria sa constituțională, președintele s-a asigurat că prim-ministrul și guvernul vor îndeplini condițiile de stabilitate”, a adăugat președinția, conform Le Figaro.
Sursa foto: Shutterstock