Evocând săptămânile care au precedat moartea tatălui său, Prince a spus că Michael Jackson petrecea mult timp vorbind la telefon cu reprezentanţii companiei AEG. ‘Era enervat uneori, la telefon?’, l-a întrebat Brian Panish. ‘Da, adeseori’, a răspuns Prince Jackson.
‘Cu cine vorbea la telefon?’, a continuat avocatul. ‘De cele mai multe ori, cu Randy Phillips (directorul AEG, n.r.). Uneori plângea. Spunea: «mă vor omorî, mă vor omorî»’, a spus Prince, precizând că tatăl său se referea la ‘oamenii de la AEG, la Randy Phillips’.
Familia Jackson a acuzat compania AEG că a dat dovadă de neglijenţă atunci când l-a angajat pe Conrad Murray pentru a monitoriza starea de sănătate a cântăreţului, decedat în urma unei supradoze de propofol, un anestezic puternic pe care starul îl folosea ca somnifer. Medicul Conrad Murray ispăşeşte în prezent o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru omucidere involuntară.
Prince a povestit, pe scurt, derularea evenimentelor petrecute în ziua morţii tatălui său.
‘Eram la parter, în sufragerie. Am auzit strigăte la etaj’, a povestit Paris. Bucătăreasa ‘era nervoasă şi mi-a spus: «Doctorul Murray vrea să urci la etaj». Am alergat acolo şi l-am văzut pe doctorul Murray încercând să îl reanimeze pe tatăl meu’. ‘Medicul Murray striga în timp ce încerca să îl reanimeze. Pe urmă, sora mea a venit şi ea în cameră. Nu se oprea din plâns şi spunea că vrea să îl vadă pe tata’, a mai spus acesta. Apoi ei au mers la spital, într-o maşină care a rulat în spatele ambulanţei.
În acel moment, sora sa, Paris, şi fratele său, Blanket, credeau că tatăl lor încă putea să îşi revină. ‘Tatăl meu spunea întotdeauna că îngerii veghează asupra lui’, a spus Prince. Dar, după câteva ore, la spital, ‘doctorul Murray ne-a spus: «îmi pare rău, copii, tatăl vostru a murit». Am început să plângem’, a adăugat Prince Jackson.
Prince, al cărui nume oficial este Michael Joseph Jackson Jr., a spus că i-a dat bani, de mai multe ori, doctorului Murray, la cererea tatălui său.
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, în 2009, în urma unei ‘intoxicaţii grave’ cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray.
Găsit vinovat de ucidere involuntară, medicul Conrad Murray a primit pedeapsa maximă în noiembrie 2011, fiind condamnat la patru ani de închisoare.