Confidenţialitate

Michael Jackson, dator la fisc după moarte

Societatea care administrează averea lui Michael Jackson este cercetată pentru că a subevaluat, cu mai multe sute de milioane de dolari, anumite bunuri ale starului.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, chiar în perioada în care se depun declaraţiile de venituri. Beneficiarii averii lui sunt mama sa, Katherine Jackson, cei trei copii ai cântăreţului – Paris, Prince Michael şi Prince Michael II, cunoscut şi ca ‘Blanket’, a căror custodie este împărţită de bunica şi un văr al lor, TJ – şi mai multe organizaţii caritabile.

Avocatul John Branca şi producătorul muzical John McClain au fost numiţi administratori ai fondului, într-un testament pe care Michael Jackson l-a semnat cu mult timp înainte de a muri.

În declaraţia de venituri din 2009 figura suma de 7 milioane de dolari ca taxe şi impozite pe averea de atunci a artistului.

În mai anul acesta, IRS a trimis un ordin pentru plata unor taxe în valoare de 505,1 milioane de dolari şi penalizări de 196,9 milioane de dolari, potrivit unor documente oficiale.