Confidenţialitate

MEXIC: Atac armat într-un centru de dezintoxicare

Cel puțin 10 persoane au murit după un atac armat comis, sâmbătă, într-un centru de tratament pentru persoanele dependente de droguri din localitatea Irapuato, statul mexican Guanajuato.

Indivizi înarmaţi au pătruns în incintă şi au deschis focul.

Motivația atacului este investigată.

Statul Guanajuato este un centru industrial important al ţării, găzduind marii constructori de automobile şi de aeronautică, precum şi alte industrii grele.

Prezenţa acestor industrii şi o importantă infrastructură energetică au atras organizaţii criminale specializate în traficul de droguri, extorcare de fonduri şi furt de combustibil, îndeosebi cartelurile Jalisco Nueva Generacion şi Santa Rosa de Lima, potrivit Agerpres, care citează France Presse.

Mexicul a înregistrat anul trecut un număr record de omucideri (34.582), cel mai ridicat nivel de când s-a început realizarea de astfel de statistici, în 1997.