Confidenţialitate

Metroul londonez renunță la expresia “doamnelor și domnilor” și va introduce genul neutru

Expresia “doamnelor și domnilor” va fi scoasă din anunțurile transmise la metroul din Londra.

Ea va fi înlocuită cu un mesaj care să se adreseze și genului neutru.

Schimbarea vine după ce și unele companii, universități sau școli din întregul Regat au făcut modificări similare.

Angajaților li s-a transmis să folosească expresii precum “Bună dimineața tuturor” pentru ca toți pasagerii să se simtă “bineveniți”, scrie The Telegraph.

Reprezentanți ai comunității LGBT au salutat decizia, care vine după o lungă campanie susținută și de primarul Londrei, Sadiq Khan.

“Vrem ca toată lumea să se simtă binevenită în rețeaua de transport în comun”, a declarat directorul de strategie al Transport for London, Mark Evers.

El a spus că sistemul de transport în comun servește un oraș vibrant, divers și multicultural și că e conștient că unii clienți se pot simți inconfortabil din cauza unor anunțuri.

Weekendul trecut, pentru parada Gay Pride, scările rulante de la metroul din Londra au fost colorate în nuanțele curcubeului.