Confidenţialitate


Metrorex: Stația Pipera va fi modernizată în perioada 15-21 iulie


Metrorex: Stația Pipera va fi modernizată în perioada 15-21 iulie

Metrorex informează că în lunile următoare au loc lucrări de modernizare a instalațiilor de control-acces la stațiile de metrou cu un singur acces.

Astfel, potrivit Metrorex, lucrările de modernizare a aparatelor de taxare la stațiile de metrou cu un singur acces, se vor desfășura succesiv, în perioade diferite de timp, după cum urmează:

· Pipera: 15 iulie – 21 iulie 2017

· Constantin Brâncoveanu: 22 iulie – 28 iulie

· Aurel Vlaicu: 29 iulie – 4 august 2017

· Piața Victoriei 2: 5 august – 11 august

· Basarab 1: 12 august – 18 august

· Tineretului: 19 august – 25 august

· Dimitrie Leonida: 26 august – 1 septembrie

· Apărătorii Patriei: 2 septembrie – 8 septembrie

· Costin Georgian: 9 septembrie – 15 septembrie

· Berceni: 16 septembrie – 22 septembrie

· Pantelimon: 23 septembrie – 29 septembrie

Potrivit Metrorex, a fost solicitat ajutorul RATB in perioadele când se vor executa lucrări în stațiile cu un singur acces, pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafață. Pentru ca disconfortul resimţit de călători să fie minim, graficul lucrărilor la stațiile de metrou cu un singur acces a fost stabilit în funcție de perioadele cu trafic scăzut, ca urmare a vacanțelor școlare și a concediilor, anunță compania de transport.

Perioada maximă estimată pentru închiderea staţiilor de metrou cu un singur acces va fi de 7 zile calendaristice consecutive, cu începerea lucrărilor într-o zi de vineri, după terminarea programului normal de lucru al Metrorex şi după ce ultimii călători vor părăsi staţia de metrou.

Lucrările de modernizare a staţiilor de metrou se desfășoară atât ziua, cât și noaptea, acolo unde procesul tehnologic permite acest lucru.

Deschiderea staţiei pentru publicul călător se va realiza în timpul programului normal de lucru, în ziua de sâmbătă a săptămânii următoare.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria