Confidenţialitate

Metrorex are o nouă conducere

Gestul vine în contextul scandalului privind salariile angajaților de la metrou. Conducerea este preluată, însă, interimar, de fosta directoare.

Mariana Miclăuş va prelua pentru o scurtă perioadă atribuţiile de director general al Metrorex, până la desemnarea unui nou director, a anunţat, vineri, Ministerul Transporturilor.

Gabriel Mocanu a anunțat că renunță la contract, desi se afla în această funcție de mai puțin de un an. În mandatul său, însă, desi, activitatea la metrou a fost redusă din cauza pandemiei, salariile angajaților au crescut cu 18 %. Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a criticat majorarea.

Potrivit ministrului, câştigul mediu brut la Metrorex, a fost anul trecut de 9.901 lei, iar în propunerea de buget al companiei pentru acest an se regăsește o majorare de până la 12.739 lei.

Sindicatul de la Metrou spune că venitul ajunge la 9.900de lei, cu sporuri cu tot.

Noul director la Metrorex, Mariana Miclăuș, lucrează de 25 de ani în companie, și este, de fapt, fostul director. Ea și-a dat demisia la sfârșitul anului 2019.