Confidenţialitate

Meteorologii prognozează ploi şi vreme în răcire

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de vreme rece, ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului pentru sudul şi sud-estul ţării, valabilă de duminică seara şi până marţi dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 aprilie, ora 22.00, şi 18 aprilie, ora 10.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 de litri/metru pătrat şi, izolat, 30 de litri/metru pătrat.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

De asemenea, în regiunile extracarpatice vremea se va răci accentuat, devenind rece pentru această dată. Vântul se va intensifica treptat, cu precădere în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50 – 55 kilometri/oră.